Republica Cehă nu mai depinde de gazele naturale rusești după ce și-a redus radical importurile în ultimul an, de când Moscova a invadat Ucraina, informează duminică dpa.
Operatorii sistemelor naționale de transport al gazelor naturale din România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia solicită, printr-un apel comun emis înaintea începerii operării comerciale a gazoductului Grecia-Bulgaria, care va permite majorarea importurilor de gaze din Azerbaijan, finanțarea prin fonduri UE a întăririi rețelelor de transport ce compun Coridorul Sudic al gazelor, pentru creșterii capacității acestuia la 5 miliarde de metri cubi pe an.
Schimbarea a fost făcută înainte ca firma-mamă Gazprom Schweiz AG să fie luată indirect sub administrare de către statul german, ca parte a diviziei Gazprom Germania a rușilor.
Importurile de gaze naturale utilizabile ale României au crescut cu 48,1% în prima lună a anului, față de ianuarie 2021, la 299.100 tone echivalent petrol, potrivit datelor INS.
La nivelul anului 2006, 30% din consumul național total de gaze naturale, semnificat mai mare decât în prezent (peste 17 miliarde mc atunci, față de sub 12 miliarde mc acum), era asigurat de livrările gigantului rus de stat Gazprom, businessul de intermediere a acestor importuri fiind extrem de profitabil.
Achizițiile de gaze din import s-au accentuat în ultimele luni ale anului trecut. Astfel, în noiembrie 2018, importurile s-au majorat cu 45% față de perioada similară a anului precedent, ajungând la un volum de 1,83 TWh, iar prețul de import a crescut la rândul său cu 40%.